Lumea dezvoltării personale a ajuns să vorbească din ce în ce mai abstract: autenticitate, abundență, aliniere, vibrare, iubire de sine, copil interior, munca cu umbra. Cuvinte care, odinioară, arătau spre ceva real, au devenit lozinci pe care le repetăm fără să mai simțim ceva.
Când cuvintele devin lozinci
Un cuvânt devine abstract în momentul în care îl desprinzi de experiența din care a crescut. „Iubirea de sine", spusă ca lozincă, sună bine și nu cere nimic. Trăită în concret, înseamnă să spui „nu" unui lucru pe care îl doreai, dar care nu te face bine. Înseamnă să rămâi într-o conversație dificilă fără să fugi. Înseamnă să lași în urma ta o relație care te seacă, chiar dacă o pierzi.
Conceptul e curat, ordonat, confortabil. Experiența e murdară, lentă, inconfortabilă, reală. Și tocmai de aceea transformă.
Concretul, uitat.
Am ajuns să confundăm înțelegerea unui concept cu trăirea lui. Citești despre „prezență", o recunoști, o explici cuiva și simți că o deții. Dar prezența nu se deține ca pe o informație. Prezența este ceva ce se întâmplă, în clipă, când te oprești din a te mai apăra.
Dezvoltarea personală a devenit, pentru mulți, o colecție de cuvinte frumoase pe care le purtăm ca pe niște accesorii. Vorbitul despre sine a luat locul întâlnirii cu sine.
Ce înseamnă, concret
Ce înseamnă „autenticitatea" la ora patru, într-o conversație în care cineva te rănește și vrei să pari rece? Ce înseamnă „abundența" când nu ai bani de chiria lunii asteia? Ce înseamnă „munca cu umbra" când recunoști, într-o seară, că ai vorbit urât cu cineva apropiat și simți greutatea asta în corp, nu doar în minte?!
Acolo, în locul acela inconfortabil și concret, are loc dezvoltarea. Nu în citatul pe care l-ai salvat, ci în clipa în care alegi altfel decât ai fi ales ieri.
Dezvoltare personală sau performanță spirituală?
Există o formă de dezvoltare personală care seamănă, în fapt, cu o altă performanță: trebuie să fii „conștient", „vindecat", „aliniat", „în flux". Dacă nu ești, e pentru că „nu te iubești suficient" sau „ai blocaje". Lumea devine o listă de verificare spirituală, în care orice suferință devine un eșec personal.
Dar omul nu e un proiect de optimizat. Uneori suferi pentru că ceva real s-a întâmplat. Uneori ești pierdut pentru că viața te-a lovit. A transforma totul într-o problemă de „mindset" este o altă formă de fugă mai rafinată, dar tot o fugă.
Întoarcerea la experiență
Dezvoltarea adevărată nu se măsoară în câte concepte înțelegi, ci în cât de prezent poți fi în propria viață. Nu în câte etichete poți pune pe ce simți, ci în capacitatea de a rămâne cu senzația, fără să fugi în explicație.
Aici începe terapia, unde cuvântul se lasă, pentru o clipă, și apare experiența. Acolo unde nu mai explici, ci simți. Unde concretul se întoarce.
În procesul terapeutic, nu lucrăm cu concepte. Lucrăm cu ce trăiești în clipa asta: cu respirația care se strânge, cu cuvântul care nu iese, cu corpul care tresare. Conceptele pot fi un început de conversație, dar nu sunt materia din care se face schimbarea. Materia este viața ta, așa cum o trăiești concretă și adevărată.
Dacă ceva din textul ăsta a atins un loc concret în tine, îmi poți scrie pentru o primă întâlnire.
Comentarii
Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează!